Anunț important despre numărătoarea voturilor de la Sectorul 1. Decizie neașteptată a autorităților

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au precizat că ancheta în dosarul privind alegerile locale din Sectorul 1 al Capitalei nu a fost finalizată, termenul fiind prelungit până la 1 august, informează News.ro.

″În cauza privind alegerile locale din Sectorul 1 Bucureşti, aflată în instrumentarea Secţiei pentru infracţiunilor din justiţie, activităţile dispuse de procurorul de caz prin ordonanţa din data de 5 februarie 2021 nu au fost finalizate, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti solicitând motivat prelungirea termenului stabilit pentru aducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor fixate”, au transmis, joi, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, luând în considerare complexitatea procedurilor şi volumul mare de muncă pe care îl implică, procurorul de caz a aprobat solicitarea şi a fixat un nou termen de finalizare, respectiv 1 august 2021.

“Menţionăm că din verificările efectuate nu s-a putut stabili diferenţa de voturi între candidaţi, nefiind finalizate activităţile dispuse de către procuror”, a precizat sursa citată.

Procurorul Sorin Iaşinovschi de la Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a dispus printr-o ordonanţă de delegare ca Poliţia Bucureşti să renumere toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 din Bucureşti, câştigate de Clotilde Armand (USR) în dauna lui Dan Tudorache (PSD), potrivit unui document consultat de G4Media.ro.

Fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache a depus o plângere legată de rezultatul alegerilor şi a reclamat comiterea unor infracţiuni de către Dan Barna, preşedintele USR, procurorul Nicolae Sprâncu – preşedintele Biroului Electoral Sector 1 şi Andrei Nicolescu, membru USR.

Procurorul Sorin Iaşinovschi susţine în ordonanţa sa că, pentru a putea face actele necesare din dosar, e necesară renumărarea voturilor de la alegerile locale, preciza G4Media.

Procurorul a solicitat, printre altele, identificarea buletinelor de vot corespunzătoare fiecărei secţii de votare şi ”numărarea voturilor din cadrul fiecărei secţii de vot şi confruntarea rezultatelor cu numărul de votanţi înscrişi pe listele de vot corespunzatoare fiecărei din cele 166 secţii de votare din cadrul Sectorului 1 Bucureşti (cât şi a votanţilor înscrişi pe listele suplimentare), care şi-au exprimat dreptul la vot”, conform documentului prezentat de G4Media.

Scandalul numărării voturilor de la Sectorul 1 a izbucnit după difuzarea unor imagini în care persoane despre care se afirma că ar fi membri ai USR PLUS umblau la sacii cu voturi pentru Primăria Sectorului 1 al Capitalei.

În 20 aprilie, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirma că are “detalii” din “ancheta de la SIIJ” privind renumărarea voturilor de la Primăria Sectorului 1 şi că, de fapt, Clotilde Armand a pierdut alegerile. “Mai sunt 220 de saci de numărat, dar trendul electoral este unul foarte clar, se pare că dl Tudorache a câştigat”, susţine Ciolacu. El adaugă că renumărarea ar urma să fie finalizată în 15 zile. “Dar presupun că dna Clotilde nu e bolşevică, ca pe timpul lui Stalin, nu contează cine votează, contează cine numără… îşi va da demisia, va pleca”, arăta Ciolacu. În replică, Clotilde Armand afirma că este un fake news şi că atunci când un PSD-ist spune asta înseamnă că ”este exact pe dos”.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here