Şofer român de TIR, omorât cu o sabie într-o parcare din Franţa sub ochii îngroziți ai soției

Un şofer român de TIR a fost ucis într-o parcare într-o parcare din Franţa, chiar sub ochii îngroziţi ai soţiei, cu care lucra în echipaj, scrie Le Figaro. 

Potrivit primelor informații se pare că Mihai Spătaru se afla, noaptea trecută, într-o parcare de pe autostrada N28 din Franţa, împreună cu soţia sa. La un moment dat, şoferul i-a spus soţiei că merge la toaletă, iar înainte va verifica încărcătura. Imediat după ce a coborât şi a ajuns în spatele camionului, Mihai a fost atacat cu sabia de un individ. Bărbatul a fost tăiat de două ori, iar criminalul a fugit.

Deși strigătele de ajutor ale femeii ar fi fost auzite de ceilalţi şoferi aflaţi în parcare, niciunul nu a coborât pentru a sări în ajutorul colegului lor.

Ilie Matei- “Omul soselelor”, a povestit într-o postare pe Facebook tragicul incident și, spune el, strigătele de ajutor ale femeii ar fi fost auzite de ceilalţi şoferi aflaţi în parcare, însă niciunul nu a coborât pentru a sări în ajutor.

În acest moment, autorităţile din Franța nu au niciun fel de informaţii privind criminalul sau motivul comiterii crimei.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here