Un bărbat de 39 de ani a decedat, duminică seară, după ce a fost acroșat de o mașină pe DJ 226, în județul Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, în cursul serii de duminică, în jurul orei 22:20, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 226, dinspre localitatea Corbu către orașul Năvodari.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 59 de ani, și un pieton.
Conform sursei citate, în urma impactului, a rezultat decesul pietonului, fiind vorba despre un bărbat de 39 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Sursa: romania24.ro




































