Zeci de pacienți evacuați la Spitalul Călinești din Argeș, după ce etajul 1 s-a umplut cu fum

32 de pacienți de la Spitalul de boli cronice din Călinești, județul Argeș, au fost evacuați după ce etajul 1 s-a umplut cu fum. Mai multe echipaje ISU și ambulanțe s-au deplasat la fața locului. 

Cei 32 de pacienții nu au fost evacuați de pompieri, ci de personalul medical care era de serviciu în această dimineață.

Patru dintre bolnavi sunt nedeplasabili, fiind scoși pe brațe din saloane.

Până în acest moment, nu sunt informații privind eventuale victime.

“Sursa fumului ar fi un aparat de aer condiționat. Incendiul nu s-a manifestat cu flacără. Este posibil să se fi topit elemente combustibile de la nivelul acestuia. Până la sosirea pompierilor, medicul de gardă a evacuat de la etajul 1 aproximativ 32 de pacienți. Nu sunt vicitime. Era risc de intoxicație dacă incendiul se propaga și, în funcție de evoluția acestuia, posibil să fi fost ceva grav, dar forțele de intervenție s-au deplasat repede la incendiu și nu sunt probleme”, a declarat la Antena 3 purtător de cuvânt ISU Argeș, Ionuț Tunaru.

Potrivit reprezentatului ISU Argeș, la fața locului au fost fost alertate trei subunități ale ISU Argeș și echipaje de prim-ajutor.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here