Calendar Ortodox 23 iunie 2021. Una dintre cele mai cunoscute icoane ale Maicii Domnului. Este făcătoare de minuni

Calendar Ortodox 23 iunie. Icoana Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir este cinstită de mai multe pe de-a lungul anului. Astfel, creștin ortodocșii de pretutindeni o sărbătoresc în zilele de 21 mai, 23 iunie și 26 august.

Dintre zilele menționate anterior, cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august, aceasta fiind stabilită în cinstea mutării Icoanei de la Vladimir la Moscova.

Preacinstita icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca, din blatul de la masa la care Mântuitorul a mâncat împreună cu Fecioara Maria și Dreptul Iosif. Conform tradiției creștine, Maica Domnului a fost plăcut surprinsă când a văzut icoana și a spus: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Harul Fiului meu și al meu va fi cu această icoană.”

Trebuie menționat că această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu are o istorie lungă și interesantă. În anul 1131, Patriarhul Constantinopolului, Luca Hrisoverga, a dăruit această icoană Marelui Cneaz Gheorghe Vladimirovici al Kievului. Acesta așezat-o inițial în Mănăstirea Devici din Vîșgorod, din Ucraina, vechiul oraș al Sfintei Olga, împărăteasa Rusiei și cea întocmai cu Apostolii.

Fiul lui Marelui Cneaz , Sfântul Andrei Bogoliubsky, a adus icoana în orașul Vladimir în 1155 și a așezat-o în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, pe care acesta o ctitorise. Din momentul respectiv, icoana a primit numele de „icoana Maicii Domnului din Vladimir”, sau Vladimirskaia. Mai apoi, în 1395, în timpul invaziei lui Tamerlan, icoana a fost luată din Vladimir și dusă în noua capitală, Moscova.

În 1395, hanul Tamerlan, cunoscut și drept Timur cel Șchiop, a ajuns până la hotarul Riazan, cucerind orașul Eleț și avansând în continuare către Moscova, până s-a apropiat de malurile râului Don. La vremea respectivă, marele Cneaz Vasile Dimitrievici a mers cu o armată la Kolomna și i-a oprit pe malurile râului Oka. Acesta s-a rugat la Sfinții Ierarhi ai Moscovei și Sfântului Serghie pentru eliberarea patriei, și a scris Mitropolitului Ciprian al Moscovei, rugându-l să fie înălțate rugăciuni stăruitoare pentru milă și pocăință în postul Adormirii Maicii Domnului.

Așadar, preoții au fost trimiși la Vladimir, unde se afla icoană făcătoare de minuni. După ce au săvârșit Sfânta Liturghie și Paraclisul Adormirii Maicii Domnului, preoții au luat icoana și au adus-o la Moscova. În timpul în care oamenii din Moscova au întâmpinat icoana Maicii Domnului din Vladimir pe câmpul Kucikov, hanul Tamerlan dormea în cort. Tradiție creștină spune că acesta a văzut în visul său un munte mare, în vârful căruia se aflau Sfinții Ierarhi cu toiege de aur, care veneau spre el. Deasupra lor era o femeie impunătoare, înconjurată de o aureolă strălucitoare, care i-a poruncit să părăsească pământurile Rusiei.

Speriat fiind, Tamerlan a dat ordin trupelor să se retragă. În amintirea momentului, a fost construită Mănăstirea Întâmpinării, pe câmpia Kucikov, unde a avut loc întâmpinarea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir.

Amintim că astăzi sunt prăznuiți și următorii sfinți, potrivit Calendarului Ortodox:

  • Sfânta Muceniță Agripina;
  • Sfintele Vasa, Paula și Agatonica;
  • Sfinții Mucenici Aristocleu preotul, Dimitrian diaconul și Atanasie anagnostul;
  • Sfântul Mucenic Eustohie preotul, nepotul său Gaie, fiii sai Lolia (Lulo), Prov și Urban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here