Un bărbat din Olt a ajuns la spital, duminică dimineață, după ce un tânăr de 21 de ani a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate.
Evenimentul rutier a avut loc pe Drumul Județean 677, în localitatea Criva, unde, după ce a pierdut controlul asupra direcției de mers, un tânăr șofer, de 21 de ani, din Curtișoara, a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-un stâlp de susținere a rețelei de electricitate.
În urma accidentului, un bărbat de 44 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit, fiind transportat la spital.
„Șoferul, un tânăr de 20 de ani, din Curtișoara, a fost supus testului cu aparatul alcool scop, rezultatul fiind zero. Accidentul s-a soldat cu o victimă, pasager dreapta față, de 44 de ani, tot din Curtișoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
Oamenii legii au întocmit un dosar în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




































