7,6 milioane euro pentru îmbunătățirea capacității de gestionare a COVID-19 la Spitalul Slatina. Ce achiziții vor fi făcute/ FOTO

Peste 7,6 milioane de euro ar urma să vină din fonduri europene la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru îmbunătățirea capacității de gestionare a COVID-19.

Convocați în ședință extraordinară, consilierii județeni au aprobat, azi, un proiect de hotărâre cu privire la proiectul „Îmbunătățirea capacității de gestionare a
COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, care va fi depus pentru finanțare din fonduri europene.

Proiectul are valoarea de 37.237.388,58 lei, adică peste 7,6 milioane de euro și va fi depus pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

„Avem un proiect pe fonduri europene pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență Slatina. A existat o măsură pe POIM pentru combaterea COVID-19 pe care se puteau depune proiecte. Proiectul nostru este de peste 37 de milioane de lei cu care încercăm să dotăm spitalul cu aparatură medicală și mobilier”, a declarat, după ședință, inițiatorul proiectului de hotărâre adoptat, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.

Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt

Echipamentele și dotările ce vor fi achiziționate prin proiect vor fi utilizate în cadrul secțiilor care deservesc activitatea medicală specifică pe specialități la nivelul Spitalului Județean de Urgență Slatina, se arată în raportul proiectului.

Iată ce achiziții ar urma să fie achiziționate, dacă proiectul va obține finanțare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here