Procesul celor 4 polițiști din Olt, prinși cu mită, punct și de la capăt. Proba flagrantului delict, eliminată din dosar

Dosarul celor patru polițiști din cadrul Serviciului Rutier Olt, prinși în timp ce primeau mită, a fost reluat de la zero în instanță după ce Curtea de Apel Craiova, admițând contestaţiile declarate de inculpaţi, a exclus din cauză mai multe probe, printre care și proba pe care se baza întreg dosarul, cea a flagrantului delict.

Agenții de poliție Elvis-Adrian Găneșanu, Mircea-Mihăiță Coman, Șerban-Octavian Enculeasa și Mircea Pană au fost prinși în flagrant delict, în 10 martie 2020, primind bani de la un investigator sub acoperire pentru a trece cu vederea încălcarea, de către acesta, a legislației rutiere.

„În fapt, la data de 19 martie 2019, la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Olt a fost înregistrată sesizare din oficiu cu privire la faptul că doi dintre cei 4 agenți de poliție pretind și primesc sume de bani de la conducătorii auto depistați în trafic pe raza județului Olt, cu abateri de la normele rutiere, în scopul nesancționării acestora. În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

În baza ordonanțelor de delegare lucrătorii de poliție judiciară din cadrul SJA Olt împreună cu cei din cadrul Direcției Anchete, au desfășurat o serie de activități de procedură penală care au condus la organizarea și prinderea în flagrant, la data de 10 martie 2020, a celor patru inculpați, în timp ce primeau 400 lei cu titlul de mită de la un conducător auto pentru a nu fi sancționat.

Cu prilejul prinderii în flagrant, asupra polițiștilor au fost găsite mai multe sume de bani însumând 2770 lei, 1090 euro și 90 de lire sterline, sume ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Din cercetări a mai rezultat faptul că, în noiembrie 2019, unul dintre agenții de poliție a mai primit și suma de 300 lei, oferită cu titlu de mită, de la un alt conducător auto, căruia i-a consemnat în procesul verbal de constatare a contravenției o situație nereală, care să-i permită sancționarea mai blândă, document înaintat pentru a fi implementat în baza de date şi a trimiterii în debit a sancţiunii contravenţionale”, transmitea, anul trecut, printr-un comunicat de presă, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt.

Inițial, Tribunalul Olt a decis arestarea preventivă a inculpaților, dar Curtea de Apel Craiova, unde cei patru au contestat măsura, a decis că măsura controlului judiciar este cea corectă în cazul lor.

În 15 octombrie 2020, respingând, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de cei patru inculpaţi, Şerban Octavian Enculeasa, Elvis Adrian Găneşanu, Mirea Mihăiţă Coman și  Mircea Pană, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Olt a dispus începerea judecăţii cauzei. Inculpații au contestat decizia, iar Curtea de Apel Craiova le-a dat câștig de cauză, desființând în parte încheierea judecătorului de cameră preliminară și admițând, tot în parte, excepţiile invocate de inculpaţi cu privire la încălcarea principiului loialităţii administrării probelor.

Astfel, Curtea de Apel Craiova a constatat neregularitatea actului de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriul nr. 86/P/2019 din 6 mai 2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, hotărând restituirea cauzei „în vederea remedierii neregularităţilor actului de sesizare a instanţei de judecată în ceea ce priveşte stabilirea obiectului și limitelor judecăţii”.

Totodată, magistrații craioveni au dispus „excluderea mijloacelor de probă a căror loialitate a fost contestată, precum şi îndepărtarea fizică de la dosarul cauzei a procesului verbal încheiat la 02 decembrie 2019 la sediul DGA – Bucureşti (fil. 106 vol.I dup), a procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 10 martie 2020 (fil. 121-122 vol I dup) şi a procesului verbal de vizionare din 10 martie 2021 (fil. 123 vol.I dup)”, adică probele pe care se construise întregul dosar.

În lumina acestor decizii, cei patru inculpați au scăpat și de controlul judiciar.

În acest context, la Tribunalul Olt a fost înregistrat un alt dosar, sub numărul 813/104/2021, după ce procurorii au retrimis instanței rechizitoriul, de data aceasta cu mult mai subțire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here