Alertă meteo ANM. Frig şi ploi în aproape toată ţara. Ninsori la munte

Meteorologii ANM anunţă vreme deosebit de rece la munte, cu intensificări ale vântului. La altitudini de pe peste 1700 de metri va ninge viscolit.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vreme deosebit de rece şi intensificări ale vântului în România pentru perioada 22 septembrie, ora 10:00 – 23 septembrie, ora 10:00. La altitudini de peste 1700 m se vor semnala ninsori și lapoviță, conform ANM.

„În intervalul menționat la munte, în general la altitudini mai mari de 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaților Meridionali (10…15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă.

Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0…3 grade, favorizând izolat producerea brumei.

Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 60 km/h”, a transmis ANM.

Meteorologii ANM anunţă că joi și vineri (23 și 24 septembrie) vremea se va menține deosebit de rece în cea mai mare parte a țării. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.

Vremea se va menține rece pentru această dată. Cerul va avea temporar înnorări, iar pe parcursul zilei vor fi condiții ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă de 7…9 grade.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here