Începe vaccinarea anti-COVID cu a treia doză. Prioritate pentru categoriile vulnerabile şi personalul din spitale şi şcoli

Vaccinarea cu a treia doză împotriva COVID-19 ar putea începe săptămâna viitoare în România. Doza suplimentară va putea fi administrată mai devreme de 6 luni de la cea de-a doua primită. Prioritate la doza a treia au persoanele peste 65 de ani, bolnavii cronici, cadrele medicale şi personalul din învăţământ.

Prioritate la a treia doză vor avea persoanele care pot face forme severe ale bolii și cele care prin natura meseriei au risc mare de infectare, precum personalul medical sau din învățământ. Aceştia, dar şi persoanele peste 65 de ani şi cele cu afecţiuni cronice, se vor putea programa pe platforma dedicată. Li se vor administra doar vaccinurile Pfizer sau Moderna.

Numărul infectărilor creşte şi doar 32% din populaţie e vaccinată. În ultimele zile, a început să crească şi numărul celor care se imunizează.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here