Opt migranţi care au traversat Dunărea cu o barcă gonflabilă, prinși de poliţiştii de frontieră

Opt migranţi care au traversat Dunărea cu o barcă gonflabilă au fost prinși de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porțile de Fier II, judeţul Mehedinţi. Este vorba despre cetăţeni egipteni şi sirieni, care au traversat Dunărea din Serbia.

Incidentul a avut loc marți, 19 octombrie, în jurul orei 16.15, când o patrulă a polițiștilor de frontieră a observat o ambarcațiune pneumatică cu opt persoane, care se îndrepta din Serbia spre malul românesc al Dunării. La aproximativ 100 metri de malul românesc, cei opt bărbaţi au sărit în fluviul Dunărea şi s-au îndreptat spre malul românesc, iar persoana care conducea ambarcaţiunea s-a întors la malul sârbesc.

Cei opt cetăţeni străini au fost conduşi la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical. În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Egipt și Siria, opt adulți, cu vârste cuprinse între 24 şi 61 de ani, care au părăsit teritoriul Serbiei încercând să intre fraudulos în România, cu ajutorul ambarcațiunii gonflabile condusă de un cetățean sârb.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here