Furt în centre de vaccinare. Tichete pentru vaccinaţi COVID, sustrase de cadre medicale

Destructurarea celei mai mari reţele de vaccinare la chivetă din România a scos la iveală mai multe nereguli din centrele de vaccinare. Surse judiciare au precizat că există suspiciuni potrivit cărora personal din centre de vaccinare ar sustrage tichetele valorice care li s-ar cuveni persoanelor care s-au vaccinat împotriva COVID-19 după data de 3 septembrie.

Conform legislației în vigoare, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare, începând cu data de 3 septembrie, ar trebui să beneficieze de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a cinci tichete de masă (20 de lei fiecare). Doar că în unele cazuri, acele tichete nu s-au dat beneficiarilor, deşi au fost transmise centrelor de vaccinare sau medicilor de familie.

Potrivit unor surse judiciare citate de presasm.ro există suspiciuni potrivit cărora personalul medical din centrele de vaccinare ar sustrage tichetele de masă care li s-ar cuveni persoanelor care s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Schema este destul de simplă: dacă beneficiarul nu solicită tichetele (nici nu sunt informați că ar avea acest drept), acestea sunt însușite de către unii asistenți medicali, în complicitate cu unii registratori.

Organele de cercetare penală sunt deja cu ochii pe unii suspecți.

Un astfel de caz a fost descoperit în timpul cercetărilor în dosarul privind vaccinarea la chiuvetă de la Petea. În timpul percheziţiilor efectuate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție la persoanele arestate în cazul vaccinărilor false din PTF Petea s-au găsit la cel puțin o adresă astfel de tichete cuvenite persoanelor care s-au vaccinat. Asta în condiţiile în care pe uşa de acces în centrul de vaccinare era trecut mesajul ”Nu avem tichete”.

Sursa: romaniatv.net

1 COMENTARIU

  1. Cum adica cel vaccinat sa solicite tichete valorice,de unde sa stie el acest lucru?Totusi daca cei de la centrul de vaccinare daca nu au dat aceste tichete sunt vinovati.Si eu sibsotia,si multe persoane am fost vaccinati cu schema completa dupa data de 3 septembrie in Draganesti olt.Nu ni sa dat aceste tichete.Rog o ampla verificare in acest sens a acestui cenyru.De fapt nu trebuie sa ne mire probkema asta deoarece Romania este un stat esuat !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here