Se dau bani în plus la salariu! Ministrul de Finanțe tocmai a făcut anunțul. Cine va primi banii

Cresc salariile în România! A spus-o clar noul ministru al Finanţelor, Adrian Câciu. El a precizat, sâmbătă, ce categorie profesională va beneficia de majorări în 2022. Pe de altă parte, el a dat detalii şi despre planurile Guvernul privind noi taxe pentru anul viitor.

Într-un interviu acordat Antena 3, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a vorbit despre planurile privind taxele şi impozitele în 2022.

Nu vor fi introduse taxe noi, însă este posibil să fie eliminate anumite scutiri de impozite şi taxe pentru anumite categorii de persoane.

Adrian Câciu a venit cu veşti bune pentru personalul auxiliar din sănătate, cum ar fi asistentele sau brancardierii. Această categorie profesională va beneficia de salarii majorate anul viitor, a precizat ministrul, potrivit antena3.ro.

Sunt unele zone care suferă. În sistemul sanitar există nişte decalaje între partea de medici şi partea de personal.

Dincolo de capacitatea fizică şi chiar cea moral, eu cred că trebuie văzută şi din perspectiva recompensei pe care statul o poate acorda statul”, a declarat, sâmbătă, Adrian Câciu.

În cel mult două săptămâni, până pe 15 decembrie, ar trebui să fie gata primul draft al proiectului de buget pentru anul 2022. Premierul Nicolae Ciucă insistă ca bugetul pentru anul viitor să fie aprobat luna aceasta, înainte de Crăciun.

“Avem ambiţia să chibzuim cât mai bine banii publici!”

La începutul acestei săptămâni, într-o postare pe pagina sa de socializare, ministrul Finanţelor vorbea despre un buget echilibrat şi responsabil, care va avea rolul să stimuleze economia şi să împartă mai corect banii României pentru binele tuturor cetăţenilor.

“Colegii de cabinet ştiu că uşa biroului meu este oricând deschisă. Discutăm despre necesarul de finanţare pentru proiectele şi politicile fiecărui minister, despre priorităţile din programul de guvernare.

Avem ambiţia să chibzuim cât mai bine banii publici! Este nevoie de mai mare responsabilitate în alocarea bugetară, astfel încât să asigurăm pentru tot parcursul anului viitor banii pentru plata pensiilor, salariilor, drepturilor sociale, precum şi pentru finanţarea proiectelor de investiţii aşteptate de români, susţinerea serviciilor publice, îndeosebi pentru măsurile de combatere a pandemiei.

Rectificarea bugetară trebuie să fie o excepţie şi nu soluţie pentru stingerea unor crize!”, a scris Adrian Câciu pe Facebook.

Adrian Câciu: Sunt unele zone care suferă. În sistemul sanitar există nişte decalaje

“Taxe noi nu au cum să apară. Avem o analiză pe regimul fiscal total, avem destule excepţii de la regimul fiscal şi trebuie să vedem ce a funcţionat, ce distorsionează mediul economic.

Sunt unele zone care suferă. În sistemul sanitar există nişte decalaje între partea de medici şi partea de personal.

Dincolo de capacitatea fizică şi chiar cea moral, eu cred că trebuie văzută şi din perspectiva recompensei pe care statul o poate acorda statul”, a declarat, sâmbătă, Adrian Câciu.

În cel mult două săptămâni, până pe 15 decembrie, ar trebui să fie gata primul draft al proiectului de buget pentru anul 2022. Premierul Nicolae Ciucă insistă ca bugetul pentru anul viitor să fie aprobat luna aceasta, înainte de Crăciun.

“Avem ambiţia să chibzuim cât mai bine banii publici!”

La începutul acestei săptămâni, într-o postare pe pagina sa de socializare, ministrul Finanţelor vorbea despre un buget echilibrat şi responsabil, care va avea rolul să stimuleze economia şi să împartă mai corect banii României pentru binele tuturor cetăţenilor.

“Colegii de cabinet ştiu că uşa biroului meu este oricând deschisă. Discutăm despre necesarul de finanţare pentru proiectele şi politicile fiecărui minister, despre priorităţile din programul de guvernare.

Avem ambiţia să chibzuim cât mai bine banii publici! Este nevoie de mai mare responsabilitate în alocarea bugetară, astfel încât să asigurăm pentru tot parcursul anului viitor banii pentru plata pensiilor, salariilor, drepturilor sociale, precum şi pentru finanţarea proiectelor de investiţii aşteptate de români, susţinerea serviciilor publice, îndeosebi pentru măsurile de combatere a pandemiei.

Rectificarea bugetară trebuie să fie o excepţie şi nu soluţie pentru stingerea unor crize!”, a scris Adrian Câciu pe Facebook.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here