Deși poliţiştii au desfăşurat o serie de activităţi cu caracter preventiv în unităţile de învăţământ preuniversitar, raportându-ne la situația înregistrată anul trecut, când cursurile s-au desfășurat, cu preponderență, în sistem on-line, în anul 2021, s-a înregistrat o creștere semnificativă a infracțiunilor sesizate.
Informația vine din analiza activității desfășurate de polițiștii olteni anul trecut, document dat publicității, vineri, într-o conferință de presă, de conducerea IPJ Olt.
Astfel, anul trecut s-au înregistrat 51 de infracţiuni sesizate în incinta sau în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, față de doar 12 fapte sesizate în aceeași perioadă a anului precedent, rezultând o creștere cu 39 de fapte penale.
„Analiza categoriilor de infracțiuni comise în unitățile de învățământ preuniversitar, în anul 2021, arată că faptele penale cel mai des sesizate în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar sunt «lovirea sau alte violenţe» și «vătămarea corporală din culpă»”, se arată în documentul citit de șeful IPJ Olt, comisarul Ionuț Nicolae Ilinca.
Pe de altă parte, comisarul Cristinel Rădoi, adjunct al Poliției Olt, afirmă că o parte dintre cazurile privind lovirea sau alte violențe ar fi, de fapt, cazuri de autoaccidentare a elevilor.




































