Șoferul care, beat fiind, a accidentat mortal un biciclist în Movileni a fost reținut de polițiști

Șoferul de 63 de ani din Slatina care, beat fiind, a accidentat mortal un biciclist în Movileni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.

El urmează ca, luni, sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, cu propuneri legale.

„În continuarea cercetărilor, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au dispus reținerea pentru 24 de ore față de bărbatul, în vârstă de 63 de ani, din municipiul Slatina, respectiv șoferul autoturismului.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca mâine, 20 iunie 2022, sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, cu propuneri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Ionuț Vasiloaica.

Tragedia a avut loc duminică, imediat după prânz, în comuna Movileni, unde conducătorul auto a pătruns pe contrasens, unde l-a lovit în plin pe biciclist. Impactul a fost atât de puternic, încât victima a intrat prin parbriz.

Șoferul este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here