AUR organizează „Marșul sufletelor răpite” la Caracal, în memoria Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu/ FOTO

AUR va organiza, sâmbătă, 25 iunie, la Caracal, „Marșul sufletelor răpite” în memoria celor două tinere răpite și ucise de Gheorghe Dincă, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

Informația a apărut, miercuri, pe rețelele de socializare. În anunț se arată că la marșul, care va fi unul „mut”, vor participa și familiile celor două fete, acesta urmând să se desfășoare pe traseul Cartier HCC (zona Lidl) – Piața Centrală – Platoul Primăriei, între orele 10.00 și 12.00.

„Sâmbătă, 25 iunie 2022, se va desfășura la Caracal „Marșul sufletelor răpite”, o acțiune organizată de Partidul A.U.R. – Organizația Municipală Caracal, pentru a păstra vie memoria Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu. Marșul va fi unul mut, nepolitizat, la care vor lua parte și familiile fetelor răpite, și se va desfășura pe traseul Cartier HCC (zona Lidl) – Piața Centrală – Platoul Primăriei, între orele 10.00 -12.00. Invităm toți caracalenii să participe!”, se arată în anunț.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii DIICOT, fiind acuzat că, în urmă cu trei ani, le-ar fi răpit, violat și ucis pe Luiza Melencu (18 ani) și Alexandra Măceșanu (16 ani), în locuința sa din Caracal. În sarcina sa au fost reținute infracțiunile de trafic de persoane, viol, omor calificat, profanare de cadavre sau morminte și trafic de minori.

În judecată a fost trimis și un vecin al lui Dincă, respectiv Ștefan Risipițeanu, pentru viol, acesta fiind acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu, cu acordul celui care, potrivit anchetatorilor, a răpit și sechestrat fata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here