Surse locale au declarat că incidentul rutier petrecut azi-noapte în comuna Scărișoara a avut loc după ce șoferului singurului autoturism implicat în accident a depășit un alt autoturism și, la revenirea pe bandă, în raza farurilor a apărut un biciclist.
Șoferul, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Fârtățești, județul Vâlcea, s-a speriat, a frânat brusc, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu gardurile a două imobile și apoi s-a răsturnat în curtea unuia dintre ele.
Reamintim că, în urma accidentului, toate cele patru persoane care se aflau în autoturism au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal.
Ulterior, o femeie, în vârstă de 52 de ani, din comuna Fârtățești, Vâlcea, pasageră în autoturism, a fost transferată la o unitate spitalicească din municipiul Craiova.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




































