Acțiuni informativ-preventive ale polițiștilor pe linia traficului și consumului de droguri în Slatina/ FOTO

Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Poliției Slatina, împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Olt, au desfășurat, ieri, acțiuni informativ – preventive pe linia traficului și consumului de substanțe psihoactive.

Activitățile au fost desfășurate la terasele și în zonele intens circulate de pe Esplanada din municipiul Slatina, având drept scop prevenirea și conștientizare efectelor consumului de droguri, riscurile la care se expun, dar și recunoașterea semnelor consumului de droguri.

Polițiștii, împreună cu reprezentanți Agenției Naționale Antidrog, au oferit sfaturi și recomandări preventive tinerilor prezenți, aceștia având posibilitatea să testeze ochelarii speciali, care simulează efectele consumului de alcool și substanțe psihoactive, în vederea conștientizării pericolelor la care se expun atunci când consumă substanțe psihoactive sau alcool.

Dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, aprecierea greșită a distantelor, confuzia, nesiguranța puternică și senzația de pierdere a controlului sunt doar câteva dintre experiențele pe care persoanele prezente le-au încercat.

„Testarea acestor ochelari de către tineri a fost una atractivă, participanții trăind, astfel, o realitate deformată”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

Totodată, au fost oferite informații cu privire la metodele de prim-ajutor, în situațiile de criză, cauzate de consumul de droguri, dar și cu privire la efectele juridice ale consumului și traficului de substanțe interzise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here