Acasă Local Actualitate Mai mulți șof...

Mai mulți șoferi, prinși de polițiști băuți la volan pe șoselele din Olt. Unii au rămas doar pietoni, alții au și dosare penale

Peste 53 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii din Olt, weekend-ul trecut, dintre care 13 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Este vorba de nouă șoferi având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și de alți patru cu valori mai mari decât acest prag, fapta lor fiind considerată infracțiune. Cei nouă au rămas fără permisul de conducere pentru o perioadă de timp, iar cei patru nu doar că au rămas pietnoi, dar sunt și cercetați penal.

Poliția Olt a dat publicității și două exemple.

În data de 6 august, în jurul orei 23:10, polițiștii din Corabia au depistat pe Drumul Național 54, în comuna Orlea, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din orașul Corabia, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Corabia, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

O zi mai târziu, în jurul orei 15:40, tot din Corabia au depistat pe strada Morii, din comuna Rusănești, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu remorcă având o concentrație alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit că remorca era neînmatriculată.

Și acesta s-a ales cu dosar penal atât pentru faptul că a condus băut, cât și pentru punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.