Parlamentarii PSD de Olt, front comun pentru protecția drepturilor consumatorilor

Parlamentarii PSD de Olt se numără printre semnatarii unei propuneri legislative privind protecția drepturilor consumatorilor.

Este vorba de deputații Marius Iancu, Cătălin Grecu, Adrian-Ionuț Chesnoiu, Emil Albotă și Florin Barbu.

Potrivit inițiatorilor, având în vedere multitudinea produselor şi serviciilor accesibile pe piaţă, precum şi necesitatea verificării permanente a conformităţii etichetelor cu cele declarate de producător/distribuitor, este necesar ca legislaţia să fie actualizată.

„Actele normative din domeniul protecţiei consumatorilor prevăd un regim sancţionator foarte mic, fapt ce a demonstrat că operatorii economici nu sunt descurajaţi în a continua să eludeze prevederile legale şi, mai grav, cu repercursiuni asupra consumatorilor.

Prin proiect se doreşte să se abgradeze prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, în sensul modificării regimului sancţionator, precum şi instituirea unor norme disuasive care să protejeze consumatorii la achiziţionarea de produse astfel încât să nu fie afectate viaţa, sănătatea sau interesele economice ale acestora, şi abrogarea acesteia prin emiterea unui nou act normativ care să răspundă exigenţelor de la acest moment.

Având în vedere dezvoltarea pieţei produselor şi serviciilor din România şi nu numai, se impune modificarea unor definiţii, introducerea de noi prevederi, cum ar fi; cazierul comercial, abatere repetată, uzura excesivă, cifră de afaceri”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

De asemenea, prezentul act normativ îşi propune introducerea şi obligativitatea
operatoriilor economici de a acorda despăgubiri consumatorilor pentru pagubele
suferite, inclusiv pentru cele colaterale cuantificabile, pe baza documentelor doveditoare
menţionate în cadrul procesului – verbal de constatare a contravenţiei, având în vedere
faptul că, în prezent, operatorii economici pot acoperi o parte din prejudiciu, însă acest
fapt este îngreunat de un proces anevoios, deşi prejudiciul îndeplineşte toate condiţiile
pentru a putea fi acoperit.

Totodată, se instituie obligaţia pentru operatorii economici de a răspunde reclamaţiilor consumatorilor în maximum 48 de ore, de la primirea acestora.

În cadrul actului normativ se prevede posibilitatea remedierii încălcărilor asupra tuturor
produselor/serviciile operatorilor economici, astfel abaterile acestora trebuie remediate
pentru întreg portofoliul de consumatori dar şi prin repararea prejudiciului creat
acestora.

„Operatorii economici sancţionaţi pentru abaterile ce afecteaza viaţa şi sănătatea sau securitatea consumatorilor vor fi consemnaţi în cazierul comercial pentru o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a actului de control”, se mai arată în expunerea de motive.

Cu privire la perioada de promoţii, a fost constatat faptul că nu se specifica în mod clar
perioada desfăşurării acestora, s-a dat naştere la interpretări şi controverse, finalizate
de cele mai multe ori în instanţele de judecată. Toate acestea, în detrimentul consumatorilor, care nu au fost informaţi complet, corect şi precis.

Pe de altă parte, este imperios necesar a se revizui regimul juridic al contravenţiilor în acord şi în concordanţă cu noile directive ale Uniunii Europene pentru a asigura o mai bună
protecţie a consumatorilor.

Proiectul de act normativ îşi propune, de asemenea, reglementarea concursului „Alege!
Este dreptul tău”, având în vedere că acest program nu este reglementat la nivel
primar, astfel încât nu se pot asigura fondurile necesare în vederea premierii tinerilor
participanţi. Acest concurs este organizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia.
Consumatorilor în colaborare cu Ministerul Educaţiei.

Propunerea a fost depusă la Senat pentru dezbatere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here