Comercianții vor fi obligați să accepte plata cu cardul. Legea a fost aprobată

S-a mai făcut un pas spre eliminarea totală a banilor în numerar. Camera Deputaților a dat o lege care va aduce România tot mai aproape de controlul total, de la vârful statului, al economiei.

Comercianții care au o cifră de afaceri de peste 10.000 de euro vor fi obligați să își instaleze POS-uri. Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege în acest sens. Firmele vor putea acorda și mici împrumuturi clienților.

Toți comercianții care au o cifră de afaceri de peste 10.000 de euro vor fi obligați să își instaleze POS-uri și să permită clienților să plătească cu cardul. Guvernul a decis, în luna iulie, să reducă plafonul cifrei de afaceri de la 50.000 de euro la 10.000 de euro (50.000 de lei), pentru a reduce evaziunea fiscală.

Beneficiu pentru clienți

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de act normativ, astfel că modificarea decisă de Guvern în vară va intra intra în vigoare. Noua lege include și posibilitatea acordării unui avans clienților, în numerar, la terminalele de plată, de cel mult 200 de lei, cu un comision de maximum 1% din valoarea acestuia.

„În primul rând, pentru clienți, este un lucru bun, pentru că aceia care vor să plătească cu cardul vor avea mai multe locuri în care vor putea face acest lucru, deci facilizează acestă plată în mai multe locuri. Probabil că vor fi mai mulți comercianți care vor trebui să își instaleze POS-uri”, a explicat Analistul Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România.

Verificare pentru companii

Decizia de a reduce plafonul de la care firmele sunt onligate să dețină un POS a fost luată pentru reducerea evaziunii fiscale și pentru a crește încasările la buget din TVA și impozitele pe profitul companiilor.

„România este campioană la evaziunea la TVA în Uniunea Europeană și, practic, asta încearcă probabil autoritățile, cumva să scoată la lumină aceste tranzacții. ANAF are acces la tranzacțiile realizate prin conturile bancare și atunci poate mai bine supraveghea și compara, de exemplu, ce raportează o companie ca situații financiare versus încasări și poate avea mai multe indicii dacă se face cumva evaziune fiscală. Asta este intenția, reducerea evaziunii fiscale și încasări mai mari la buget”, a explicat Adrian Codirlașu, potivit gandul.ro.

Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here