Noi imagini de pe șantierul Drumului Expres 12 – tronsonul 3: Noduri rutiere la Valea Mare și Negreni/ VIDEO

Noi imagini de pe șantierul Drumul Expres 12 – tronsonul 3, au fost urcate pe YouTube.

Este vorba de nodurile rutiere de la Valea Mare și Negreni, aflate în construcție. Imaginile, realizate din aer, cu drona, au fost publicate pe canalul de YouTube administrat de Marius Pătrulescu.

Imaginile surprind rezultate vizibile ale constructorului care a finalizat tronsonul 2 (Balș – Piatra Olt – Valea Mare) și care se ocupă și de tronsoanele 3 și 4, respectiv UMB Spedition, care aparține omului de afaceri băcăuan Dorin Umbrărescu.

După ce, anul acesta, cele două loturi ale Tronsonului 2 de pe Drumul Expres Craiova – Pitești au fost date în folosință de constructorul UMB Spedition, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat și când vor fi inaugurate tronsoanele 3 și 4. Acesta estimează că cele două tronsoane vor fi finalizate înainte de termenele contractuale. Mai exact, tronsonul 3 va fi gata anul viitor, iar tronsonul 4 ar putea fi dat în folosință cel târziu la începutul anului 2024, susține Grindeanu.

Totodată, ministrul Transporturilor și-a manifestat în repetate rânduri dezamăgirea față de constructorul care are în execuție Tronsonul 1, cu mult în urmă față de angajamentele contractuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here