Trei tineri din Balș au furat mai multe bunuri din sediul unei firme. Cu toții au fost identificați de polițiști și se află, acum, după gratii.
Polițiștii din Balș au fost sesizați, în urmă cu trei zile, de către un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din oraș, cu privire la faptul că, în noaptea de 12/13 decembrie 2022, persoane necunoscute au sustras bunuri electrocasnice din interiorul unei societăți comerciale de profil, pe care acesta o administrează.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor și dispunerii de măsuri legale.
„În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au stabilit faptul că 3 tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, toți din orașul Balș, ar fi pătruns, prin efracție, unul dintre aceștia fiind mascat, în incinta societății comerciale, de unde ar fi sustras bunuri electrocasnice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.
În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele a doi tineri a fost emisă, ieri, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar cel de-al treilea a fost prezentat Judecătoriei Balș, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioada de 30 de zile.
„Cei trei tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în ziua de 16 decembrie a.c., cei doi tineri, fața de care s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș cu propuneri legale”, a precizat reprezentantul IPJ Olt.
Anchetatorii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




































