Jandarmeria Olt, măsuri suplimentare pentru siguranța publică în minivacanța de 24 ianuarie

Jandarmeria Olt a luat măsuri suplimentare pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică în minivacanța de 24 ianuarie.

Astfel, în perioada  21 – 24 ianuarie, aproximativ 150 de jandarmi vor fi prezenți, zilnic, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, pază și protecție instituțională și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

„În ceea ce privește sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, pe data de 24 ianuarie sunt organizate manifestări publice în municipiile Slatina și Caracal, precum și în alte 14 localități din județul Olt, iar pentru asigurarea unui climat de ordine publică, jandarmii alături de celelalte efective ale Ministerului Afacerilor Interne, sunt angrenați în misiuni specifice.

Desfășurarea în condiții de normalitate a evenimentelor este una dintre prioritățile noastre și pentru evitarea unor situaţii neplăcute recomandăm cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură, să respecte măsurile stabilite prin legislația în vigoare, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul efectivelor aflate în dispozitiv sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, se arată într-un comunicat al instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here