În această dimineață, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt descins, sâmbătă dimineață, acasă la un tânăr din Dobrosloveni care ar fi tăiat din urechile unor câini de rasă din rațiuni estetice, intervenție care, potrivit Legii 205/2004 privind protecția animalelor, constituie infracțiune.
Din cercetări a reieșit că un tânăr, în vârstă de 32 de ani, din comuna Dobrosloveni, ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra unor animale, în vederea modificării aspectului, respectiv cuparea urechilor.
De asemenea, tânărul ar fi folosit animale vii pentru dresarea altor animale din rasa canină, în vederea controlării agresivității acestora.
„Activitățile au fost desfășurate pentru administrarea probatoriului într-un dosar penal, constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care sunt efectuate cercetări pentru intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor și folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite cinci exemplare canine din rasa Ciobănesc de Asia Centrală ce aveau urechile cupate.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.
Polițiștii Biroului pentru Protecția animalelor continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.