Un tânăr din Olt este cercetat penal după ce polițiștii l-au depistat în trafic, azi-noapte, pe Drumul Județean 64, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. Acesta a fost prins de polițiști după o urmărire ca-n filme, prin mai multe localități, tânărul refuzând să oprească la semnalul regulamentar de oprire.
În fapt, noaptea trecută, în jurul orei 00:10, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 3 Osica de Sus, în timp ce desfășurau activități specifice pe Drumul Județean 64, în comuna Fălcoiu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism.
Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a supus măsurii, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Autoturismul a fost urmărit pe raza mai multor localități din județul Olt, până la intrarea în Orașul Piatra-Olt, unde a fost oprit.
„Polițiștii au identificat la volanul autoturismului un tânăr, în vârstă de 17 ani, din comuna Fălcoiu, județul Olt.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.
Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




































