Slatina: Un tânăr de 19 ani a acroșat cu mașina un autoturism staționat. El era băut și nu are permis de conducere

Un tânăr de 19 ani a fost prins de polițiști conducând, aseară, pe o stradă din Slatina, un autoturism, sub influența alcoolului. El a efectuat manevra de mers înapoi, acroșând un alt autoturism care se afla staționat. În plus, el nu posedă permis de conducere.

Este vorba de un tânăr din comuna Pleșoiu despre care, în scurt timp, oamenii legii și-au dat seama că urcase la volan băut.

„Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.