Membrii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – Filiala Dolj „Tudor Arghezi” și-au ales, miercuri, 28 februarie, o nouă conducere, poziția de președinte revenindu-i Andradei Cojocaru, om de radio și televiziune cu o activitate jurnalistică de aproape 34 de ani.
Adunarea generală de alegeri a avut loc la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova. Noul comitet de conducere al filialei este format din Marga Bulugean – secretar, Mihaela Albu, Nicolae Bălășa și Cristi Nedelcu.
În fața unei săli pline, fostul președinte Mircea Pospai, propus să rămână președinte de onoare al organizației, a prezentat raportul de activitate al mandatului său de patru ani, apobat de membrii filialei. El și-a manifestat speranța că, sub noua conducere, Filiala Dolj „Tudor Arghezi” a UZPR va crește în componență și va avea o activitate bogată pe viitor.

Aleasă cu unanimitate de voturi, Andrada Cojocaru își propune, printre altele, ca, sub mandatul său, notorietatea profesiei de jurnalist să crească, credibilitatea profesională și autoritatea morală a jurnaliștilor să fie consolidată în societate.

Identificarea unor probleme pe care le au creatorii din diferite domenii, în special cel jurnalistic, găsirea și propunerea de soluții împreună cu autoritățile de resort, promovarea răspunderii sociale a acestei profesii și implicarea în educarea societății pentru a putea recunoaște și evita manipularea în mediul virtual, creșterea reprezentativității comunității de presă în relațiile cu instituțiile publice și autoritățile statului, susținerea și stimularea jurnaliștilor in perfecționarea profesională și realizarea creției jurnalistice, atragerea tinerilor către profesia de jurnalist și organizarea unor cursuri despre presă pentru elevii de gimnaziu și liceu, încurajarea și susținerea acestora pentru a înființa reviste școlare, stații de radio și promovare on-line sunt alte scopuri pe care noua conducere a Filialei Dolj „Tudor Arghezi” a UZPR.
Andrada Cojocaru este jurnalistă de aproape 34 de ani la Radio Oltenia Craiova, iar din vara anului 2022 realizează și „Tableta de Sănătate” la TVR Craiova.




































