Trupul neînsuflețit al profesorului slătinean Silviu Gorjan va fi depus, azi, la capela bisericii Sfinții Împărați Sopot. Când va avea loc înmormântarea

Trupul neînsuflețit al profesorului și scriitorului slătinean Silviu Gorjan va fi depus, azi, 26 martie, la capela bisericii Sfinții Împărați Sopot.

Potrivit rudelor, trupul neînsuflețit al profesorului și scriitorului slătinean Silviu Gorjan, decedat ieri dimineață, va fi depus, azi, 26 martie, în jurul orei 14.00, la capela bisericii Sfinții Împărați Sopot (lăcașul de cult din apropierea Hotelului Parc).

Înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 12.00, la Cimitirul Strehareți din municipiul-reședință de județ.

Profesorul și scriitorul slătinean Silviu Gorjan a plecat dintre noi la vârsta de 73 de ani.

Inima dascălului care a predat limba și literatura română zeci de ani la Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina a încetat să mai bată luni dimineață, în jurul orei 04.20, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde se afla internat pe Secția Boli Infecțioase.

Silviu Gorjan a intrat în învățământ în urmă cu 50 de ani, predând specialitatea pentru care s-a pregătit la un liceu din Cluj-Napoca.

După 10 ani s-a întors în Slatina, devenind profesor la Colegiul Național „Radu Greceanu”.

De-a lungul anilor, el a devenit și un cunoscut scriitor local, punându-și numele pe mai multe cărți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.