Cinci tineri, din Caracal și Corabia, arestați preventiv după ce au BĂTUT un bărbat în plină stradă

Cinci tineri, din Caracal și Corabia, au fost arestați preventiv, ieri, după ce, în urmă patru zile, ar fi bătut un bărbat în plină stradă.

Este vorba de cinci tineri cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani, care, în data de 9 mai, ar fi agresat un bărbat în vârstă de 39 de ani, pe strada Piața Victoriei, în zona Parcului Constantin Poroineanu, din municipiul Caracal.

„La data de 9 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în după-amiaza zilei de 9 mai a.c., persoane necunoscute ar fi agresat un bărbat în vârstă de 39 de ani, pe strada Piața Victoriei, în zona Parcului Constantin Poroineanu, din municipiul Caracal, totodată fiind tulburată liniștea si ordinea publică.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate, polițiștii de investigații criminale din Caracal au identificat cinci tineri, cu vârstele cuprinse între 21 și 25 de ani, din localitățile Corabia și Caracal, bănuiţi de comiterea faptelor.

După administrarea probatoriului, sâmbătă, sub supraveherea procurorului de caz, pe numele celor cinci tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Ieri, ei au fost prezentaţi Judecătoriei Caracal, care a dispus față de aceștia măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.