1 Iunie la Slatina: Primăria a pregătit zeci de ateliere creative pentru copii/ VIDEO+FOTO

Primăria Slatina a pregătit, și anul acesta, foarte multe surprize pentru cei mici, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

De la ora 09.00, până la ora 14.00, pe aleile Parcului Tineretului, unde va fi amenajat Orășelul Copiilor, vor funcționa zeci de ateliere în cadrul cărora sunt așteptați cei mici.

Va fi, de asemenea, și o paradă a personajelor de desene animate create de Disney, dar și o lansare a 1000 de baloane colorate către cer.

Potrivit primarului Emil Moț, vor fi peste 40 de ateliere de pictat și modelat baloane, de pictură pe sticlă și de picturi pe față, de improvizație teatrală și de teatru de păpuși, de confecționat și construit măști din materiale reciclabile, de pictură și de olărit, de interpretare muzicală, de realitate virtuală, de dans modern și fantezie, de confecționat și acobații, jucării, de demonstrații de echitație și cascadorii cu cai.

De asemenea, copiii vor avea la dispoziție, Clubul lui Mickey Mouse, Căsuța imaginației, tir cu arcul și aventuri medievale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.