O nenorocire de proporții s-a abătut, astăzi, asupra unui fermier din Olt care, în timp ce se afla la nunta fratelui său, organizată în Slatina, a aflat că hectare întregi de rapiță i-au fost făcute scrum în urma unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din vecinătatea suprafețelor pe care le muncește.
Este vorba de un fermier din Potcoava, Dragoș Cristian Cîrciumaru, care, duminică după-amiază, în timp ce participa la nunta fratelui său, organizată la o cunoscută sală de evenimente din Slatina, a fost anunțat că un incendiu puternic i-a cuprins terenurile cultivate cu rapiță.
Primii care au ajuns la fața locului pentru intervenția de stingere au fost pompierii voluntari din Movileni, care au acționat cu autospeciala de stingere aflată în dotarea primăriei.
Ulterior, la fața locului au ajuns și pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, care lichidat incendiul în limitele găsite.
Au ars 30 de hectare de vegetație uscată și miriște și aproximativ opt hectare de rapiță ale fermei lui Dragoș Cristian Cîrciumaru, Agro Smart Family SRL.
Potrivit unor surse din cadrul ISU Olt, cauza incendiului a fost focul făcut de cineva în câmp deschis.









































