Oltul se topește sub caniculă: Azi este Cod Galben, mâine va fi Cod Portocaliu, cu temperaturi de 39 de grade la umbră

Oltul se află sub Cod Galbel de caniculă marți, 9 iulie, iar mâine se va afla sub Cod Portocaliu de căldură excesivă, temperaturile urmând să ajungă la 39 de grade la umbră.

Aproape toată țara se află, marți, sub o atenționarea Cod Galben de caniculă, inclusiv județul Olt.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Moldovei și a Transilvaniei.

„Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade și local de 38…39 de grade în regiunile sudice, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală”, se arată în atenționarea meteorologică.

Mâine, 10 iulie, valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Tot mâine, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum și în municipiul București valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală).

Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here