CAO a finalizat investițiile de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare pe 16 străzi din Slatina

Compania de Apă Olt anunță că, prin antreprenorul care se ocupă de execuția lucrărilor, a finalizat investițiile de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare pe 16 străzi din municipiul Slatina.

Aceste lucrări de investiții au făcut parte din proiectul cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”, făcând parte din contractul „Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzata, inclusiv surse apă existente, în aglomerarea Slatina’’.
Cetățenii se pot conecta la rețelele de alimentare cu apă și canalizare, deoarece lucrările au fost recepționate, pe următoarele strazi:
Aleea Oltului – extindere rețea distribuție apă;
Aleea Oltului – extindere retea canalizare;
Strada Cimitirului- extindere rețea distribuție;
Strada Eroilor – extindere rețea distributie;
Strada Boiangiului- extindere rețea canalizare;
Strada Mesteacănului- extindere rețea canalizare;
Strada Fundătura Grădiștei- extindere rețea canalizare;
Strada Zambilelor – extindere rețea canalizare;
Strada Pitești- extindere rețea distribuție apă;
Strada Nicolae Buică – extindere rețea distribuție apă;
Strada Theodor Burcă – extindere rețea distribuție apă;
Strada Abatorului – extindere rețea canalizare;
Strada Banului – extindere rețea canalizare;
Strada Cuza Vodă extindere rețea canalizare;
Strada Milcovului – extindere rețea canalizare;
Strada Panselelor – extindere rețea canalizare;
DOCUMENTE NECESARE PENTRU BRANȘAREA/ RACORDAREA LA REȚELE DE APĂ ȘI CANALIZARE
Pentru branșarea/racordarea imobilelor la retelele de apă și de canalizare, după caz, sunt necesare următoarele documente pentru întocmirea contractelor de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si canalizare:
Persoane fizice:
act de identitate – copie
act de proprietate/contract inchiriere/comodat-copie
taxă de conectare la rețeaua de apă si sigilare apometru și/sau taxă de conectare la rețeaua de canalizare menajeră.
Persoane juridice:
act de identitate representant legal – copie
act de proprietate/contract inchiriere/comodat-copie
CUI -copie
Certificate constatator de informare de la ONRC, nu mai vechi de 30 zile
taxă de conectare la rețeaua de apă si sigilare apometru și/sau taxă de conectare la rețeaua de canalizare menajeră
Documentele vor fi depuse la compartimentul Relatii cu Publicul, la sediul SC Compania de Apa Olt SA din str.Artileriei, nr. 2, Slatina.
Relatii suplimentare: Call Center 0349 990

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here