Un accident rutier în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism a avut loc, luni după-amiază, în comuna Slătioara. Motociclisul a fost rănit, fiind transportat la spital.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 14.20, pe Drumul Județean 677, în comuna Slătioara
Din primele cercetări, a reieșit faptul că, un tânăr, de 17 ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un motociclu, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat, de 38 de ani, din comuna Movileni, județul Olt.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea tânărului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Corina Lavinia Cioplea.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.