Un hoț prins de jandarmi și dus în sediul Poliției Slatina a dispărut de sub nasul polițiștilor

Un hoț care a furat un portofel cu bani și care a fost prins de jandarmi a fugit din sediul Poliției Slatina, de sub nasul oamenilor legii, imediat după audieri. Abia după două săptămâni hoțul, un tânăr de 22 de ani, a fost prins de oamenii legii

Tânărul, din Drăgănești-Olt, a fost prins în data de 16 septembrie, de jandarmi, după ce ar fi furat, dintr-o societate comercială, un portofel în care se găseau 1.270 de lei, fiind prezentat la sediul Poliției Slatina. După audieri, deși nu a avut încuviințarea polițiștilor de a părăsi sediul poliției, tânărul a dispărut, pur și simplu, din imobil.

„Având în vedere aspectele semnalate, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt.

Precizăm faptul că, după audieri, tânărul a părăsit sediul Poliției municipiului Slatina fără încuviințarea polițiștilor, împotriva acestuia nefiind dispusă vreo măsură privativă de libertate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.

După documentarea activității infracționale, în data de 27 septembrie, Judecătoria Slatina a admis propunerea parchetului și a emis pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă în lipsă, întrucât acesta nu s-a prezentat la solicitarea organelor de urmărire penală.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, hoțul a fost depistat de oamenii legii abia noaptea trecută, într-o locuință din comuna Brebeni.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.