Prognoza meteo pe o lună: în ce zone se răcește vremea semnificativ. Când revin PLOILE

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în următoarele patru săptămâni (04.11.2024 – 02.12.2024), vremea se va răci în toată țara. Ploile vor veni abia în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Săptămâna 04.11.2024 – 11.11.2024

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Săptămâna 11.11.2024 – 18.11.2024

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile.

 

Săptămâna 18.11.2024 – 25.11.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

 

Săptămâna 25.11.2024 – 02.12.2024

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here