Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, pregătește o altă năstrușnicie: vrea înființarea a două firme din bani publici, una specializată în consultanță în afaceri și alta în construcții de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, urmând modelul lui Darius Vâlcov, aflat azi în pușcărie pentru fapte de corupție.
La ședința ordinară a Consiliului Local Slatina de la sfârșitul acestei luni, primarul liberal al Slatinei va propune aprobarea a două proiecte de hotărâre, unul privind înființarea unei companii care să desfășoare activități în domeniul consultanței în afaceri și management, altul pentru înființarea unei firme de construcții. Ambele vor fi cu răspundere limitată (SRL) și vor avea drept acționar unic consiliul local.
„Consiliul Local al Municipiului Slatina are în subordine patru instituții. Prin înființarea unei singure entități (societate cu răspundere limitată) care să presteze servicii de proiectare și consultanță conexă pentru toate cele cinci instituții, respectiv pentru cele patru instituții subordonate și pentru primărie, astfel apar o serie de avantaje, printre care câștig de timp și evitarea contestațiilor, dar și derularea în condiții de eficiență a costurilor, în principal, pentru servicii de proiectare și consultare conexă și servicii, a celor cinci instituții, consider oportun înființarea unei societăți cu răspundere limitată care să aibă, în principal, ca obiect de activitate activități de consultanță în afaceri și management. Societatea comercială nou înființată urmând să aibă ca activități secundare și alte coduri CAEN, stabilite prin Actul constitutiv”, se arată în referatul unuia dintre cele două proiecte de hotărâre.
În privința celei de-a doua companii pe care edilul o vrea înființată, aceasta ar urma să presteze lucrări pentru realizarea tuturor obiectivelor de investiții pe care primăria le are în vedere pentru următorii ani.
„În Programul de investiții se regăsesc mai multe obiective de investiții care pot fi derulate, de către societatea comercială de tip SRL pe care vă propun să o înființăm, cu respectarea prevederilor art. 31 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare”, scrie, negru pe alb, în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre privin înființarea firmei de construcții.
Surse din cadrul unității administrativ-teritoriale susțin însă că, prin înființarea celor două firme, primarul De Mezzo își dorește un circuit intern care să ocolească condițiile impuse de cadrul legal al achizițiilor publice, urmând ca anumite lucrări să fie subcontractante firmelor unor cunoscuți care l-au susținut pe actualul primar în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2024 și numai.
De altfel, Mario De Mezzo preia modelul fostului primar al Slatinei Darius Vâlcov, aflat, azi, în pușcărie pentru fapte de corupție. În mandatele sale, fostul primar a creat câteva firme cu acţionar unic Consilul Local Slatina, una dintre acestea fiind Imobiliare Consloc, menită să adimistreze un cartier și locurile de parcare, inclusiv cele din parcarea supraetajată din zona Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Compania a dat faliment, bunurile sale ajungând, pe prețuri de nimic, la anumite persoane juridice sau fizice.