Alertă maximă printre şoferi! Gestul banal care poate aduce amenzi uriaşe şi chiar suspendarea permisului

Unii dintre şoferi obișnuiesc să parcheze fără să tragă frâna de mână, mai ales în zonele drepte. Această neglijență poate avea consecințe costisitoare: potrivit Codului Rutier 2025, neasigurarea corespunzătoare a vehiculului după oprire poate fi sancționată cu amendă de peste 1.000 de lei, la care se adaugă trei puncte de penalizare.

Codul Rutier 2025 prevede sancțiuni destul de mari pentru acei şoferi care nu-și asigură mașina după ce parchează. Deși situația pare banală – o mașină oprită pe o stradă plană, motorul oprit, șoferul pleacă grăbit – legea tratează neasigurarea vehiculului ca pe o neglijență gravă.

„Nerespectarea obligației de a acționa frâna de ajutor, de a opri funcționarea motorului și de a cupla într-o treaptă de viteză inferioară sau în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată, atunci când conducătorul vehiculului imobilizat pe drum public se îndepărtează de acesta, atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea a 3 puncte de penalizare”, stabilește Art. 108, pct. 1, lit. b11, din OUG 195/2002, conform ProMotor.

Deși polițiștii nu verifică frecvent în parcare dacă șoferii au tras frâna de mână, în cazul în care mașina se pune în mișcare și provoacă un accident, șoferul va fi amendat, pe lângă obligativitatea de a plăti daunele. În 2025, valoarea punctului de amendă este de 202,5 lei, astfel că sancțiunea pentru această abatere se ridică între 810 și 1.012,5 lei.

Totodată, activarea intenționată a frânei de mână în mers, pentru derapaje sau manevre spectaculoase, este considerată conducere agresivă și se pedepsește cu până la 5 puncte de amendă și suspendarea permisului pentru 30 de zile.

Poliția Rutieră a semnalat mai multe incidente în care mașini neasigurate corespunzător s-au pus în mișcare singure, mai ales în pantă sau în rampă. În București, un autoturism lăsat fără frână de mână s-a deplasat câțiva metri și a lovit două mașini parcate în spatele său. Proprietarul a fost amendat și obligat să suporte costurile reparațiilor. În Cluj, o mașină parcată în pantă a lovit un pieton, iar șoferul a fost cercetat pentru vătămare corporală din culpă!

Frâna de mână nu este doar un detaliu tehnic, ci o măsură de siguranță. Ea blochează roțile din spate și previne deplasarea accidentală a vehiculului. Chiar și la mașinile moderne, echipate cu frână automată electrică, șoferul trebuie să se asigure că aceasta s-a activat corect, iar  martorul luminos trebuie să apară în bord.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.