Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului, valabile pe parcursul zilei de joi, 11 iunie.
Județul Olt se află printre zonele vizate de cea de-a doua avertizare, care intră în vigoare la ora 10:00 și este valabilă până la ora 21:00.
Potrivit meteorologilor, în Oltenia și în alte regiuni ale țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50-70 km/h.
De asemenea, sunt posibile căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, iar cantitățile de apă pot ajunge la 25-40 de litri pe metru pătrat în intervale scurte de timp, existând și zone izolate unde se pot acumula peste 50-60 de litri pe metru pătrat.

Prima atenționare meteorologică este valabilă în intervalul orar 05:00-10:00 și vizează Banatul, Crișana, Maramureșul și vestul Transilvaniei, unde sunt prognozate intensificări ale vântului, vijelii izolate, descărcări electrice și averse.

Meteorologii avertizează că fenomenele de instabilitate atmosferică se vor extinde în noaptea de joi spre vineri în majoritatea regiunilor țării, iar pe parcursul zilei de vineri, 12 iunie, se vor manifesta cu precădere în jumătatea estică a României.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în timpul furtunilor, să nu se adăpostească sub copaci sau în apropierea stâlpilor de electricitate și să asigure obiectele care pot fi luate de vânt.



































