Acasă Local Actualitate Minora de 16 ...

Minora de 16 ani din Olt, dată dispărută, a fost găsită de polițiști. Unde se afla fata

Polițiștii din Olt au găsit-o pe adolescenta de 16 ani din comuna Icoana care fusese dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.

Potrivit unui anunț transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, minora a fost identificată în orașul Scornicești.

„Update: Minora a fost identificată în orașul Scornicești. Pe perioada cât a lipsit de la domiciliu, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Adolescenta, Teodorescu Simona Andreea, în vârstă de 16 ani, fusese dată în urmărire după ce mama sa a sesizat dispariția la poliție în noaptea de 11 iunie, în jurul orei 02:00.

Femeia le-a spus oamenilor legii că fiica sa plecase voluntar de la domiciliul din comuna Icoana și nu mai revenise acasă.

Imediat după sesizare, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 12 Potcoava au demarat verificări pentru găsirea minorei și au făcut publice semnalmentele acesteia, solicitând sprijinul cetățenilor.

Căutările s-au încheiat cu bine, fata fiind identificată în orașul Scornicești. Potrivit polițiștilor, pe perioada dispariției aceasta nu a fost victima niciunei infracțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.