Prim-vicepreședintele PSD, Marius Oprescu, a declarat că Partidul Social Democrat va analiza în forurile statutare desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru și programul de guvernare pe care acesta îl va propune, subliniind că nominalizarea a fost făcută fără consultări prealabile cu social-democrații.
Într-o poziție publică exprimată după desemnarea noului premier de către președintele Nicușor Dan, liderul PSD a afirmat că România are nevoie de un guvern funcțional și de o majoritate parlamentară stabilă, însă orice decizie a partidului va fi luată în funcție de programul de guvernare și de măsurile propuse pentru protejarea nivelului de trai al populației.
„România are nevoie de un Guvern funcțional. Pentru Partidul Social Democrat, reperele după care vom lua orice decizie sunt un program de guvernare realist, măsuri care să protejeze nivelul de trai al românilor, respectarea angajamentelor pro-occidentale și capacitatea de a construi o majoritate parlamentară stabilă”, a transmis Marius Oprescu.
Acesta a criticat discursurile privind reforma venite din partea formațiunilor aflate la guvernare în ultimii ani, susținând că aceleași partide care au avut la dispoziție instrumentele administrative pentru a produce schimbări reale au generat, în schimb, conflicte, blocaje și măsuri de austeritate.
„Este o dovadă de ipocrizie să vorbești despre reformă când faci parte din sistem, îl conduci și îl controlezi de la vârf până la bază”, a afirmat liderul social-democrat.
Marius Oprescu a insistat că PSD a dat dovadă de responsabilitate în actualul context politic și a fost dispus să susțină soluții pentru stabilitatea țării, inclusiv prin renunțarea la anumite poziții politice atunci când interesul național a impus acest lucru.
În același timp, el a avertizat că PSD nu va susține măsuri care să transfere costurile reformelor exclusiv asupra pensionarilor, salariaților, veteranilor, mamelor sau persoanelor cu venituri reduse.
„Pentru PSD, reforma nu înseamnă ca nota de plată să fie trimisă exclusiv pensionarilor, mamelor, veteranilor, salariaților și celor cu venituri mici. O reformă autentică presupune echilibru, responsabilitate și contribuții corecte din partea tuturor”, a precizat Marius Oprescu.
Declarația vine în contextul negocierilor privind formarea unei noi majorități parlamentare și a viitorului Executiv, după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.



































