Acasă Local Actualitate Familia lui L...

Familia lui Lucian Isar a fost găsită. Fratele său vine la Slatina pentru a se ocupa de înmormântare/ FOTO

Apelul lansat în mediul online după decesul lui Lucian Isar, cunoscut de mulți sub numele de „Lucică Diamanta”, și-a atins scopul. Familia acestuia a fost identificată, iar fratele său, stabilit în municipiul Arad, a anunțat că va veni la Slatina pentru a prelua trupul neînsuflețit și pentru a organiza funeraliile.

În demersurile de identificare a rudelor s-au implicat atât apropiații lui Lucian Isar, cât și reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina, unitatea medicală unde a survenit decesul. Eforturile comune au dus la găsirea familiei și la contactarea fratelui acestuia.

Potrivit informațiilor obținute de OLT-ALERT.RO, fratele lui Lucian Isar, care locuiește în Arad, a fost informat despre tragedie și urmează să ajungă la Slatina pentru a prelua trupul neînsuflețit de la morga spitalului și pentru a se ocupa de toate formalitățile necesare înmormântării.

Lucian Isar a încetat din viață luni, în urma unei boli autoimune, potrivit persoanelor apropiate. Cunoscut în special sub porecla „Lucică Diamanta”, acesta a devenit cunoscut publicului prin participările sale la emisiuni de televiziune precum „Vocea României”, „X Factor”, „iUmor” și „Chefi la Cuțite”.

Viața sa nu a fost însă deloc una ușoară. Într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani, Lucian Isar vorbea deschis despre copilăria marcată de lipsuri și despre anii petrecuți în sistemul de protecție a copilului.

„Nu știu, pentru că eu am fost crescut la orfelinat! Așa a fost viața mea, grea, fără ajutor când eram mic, am dormit și sub scară, nu am avut poate ce mânca sau ce lua pe mine… Numai Dumnezeu știe cum am rezistat și am reușit să răzbat în lumea asta plină de lipsuri!”, mărturisea acesta.

În ciuda greutăților, Lucian Isar a reușit să se facă remarcat prin talentul său artistic și prin capacitatea de a interpreta personaje feminine celebre din muzica românească.

„Talentul acesta de a mă transforma în Maria Ciobanu, Andra sau Irina Loghin mi l-am dezvoltat eu de când am ajuns la ansamblul «Doina Oltului» din Slatina și am fost ajutat de directorul instituției”, povestea el.

Inițial, apropiații săi au lansat un apel public prin care încercau să găsească familia celui decedat, întrucât nu reușiseră să ia legătura cu rudele acestuia pentru a le comunica vestea și pentru a putea organiza funeraliile.

Deocamdată nu a fost stabilit locul în care va avea loc înmormântarea. Există însă posibilitatea ca Lucian Isar să fie condus pe ultimul drum în localitatea sa natală, decizia urmând să fie luată de familie.

Apropiații lui Lucian Isar au transmis mulțumiri tuturor celor care au distribuit apelul umanitar și au contribuit la identificarea rudelor sale, precum și personalului Spitalului Județean de Urgență Slatina pentru implicarea în acest demers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.