Acasă Local Actualitate Adrian Veștea...

Adrian Veștea îl atacă dur pe președintele liberalilor, Ilie Bolojan: „PNL va deveni brelocul USR”

Conflictul din Partidul Național Liberal se acutizează înaintea Congresului convocat pentru duminică, 21 iunie. Premierul desemnat Adrian Veștea a lansat un atac extrem de dur la adresa președintelui PNL, Ilie Bolojan, pe care îl acuză că încearcă să elimine din conducerea partidului „toți liberalii adevărați”.

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Veștea susține că noua structură de conducere pregătită pentru Congres reprezintă o ruptură de identitatea istorică a formațiunii.

„Trist și previzibil, Congresul convocat pentru mâine, duminică, 21 iunie, de către președintele PNL, Ilie Bolojan, înseamnă de fapt eliminarea tuturor liberalilor adevărați din conducerea formațiunii noastre politice. Practic, întreaga istorie și toată identitatea partidului sunt aruncate la gunoi”, afirmă Adrian Veștea.

Premierul desemnat critică faptul că din noua conducere propusă de Bolojan ar face parte un singur ales local, în condițiile în care PNL are sute de primari și mii de aleși locali.

„Într-un partid cu 12 președinți de consilii județene, cu 1.150 de primari, cu aproape 10.000 de aleși locali, din conducerea PNL aleasă personal de Ilie Bolojan face parte un singur ales local”, a transmis Veștea.

Acesta susține că liberali cu vechime de zeci de ani sunt marginalizați, în timp ce persoane intrate recent în partid ar primi funcții importante.

„Nu e de mirare că, foarte probabil, în curând, și la propriu, și la figurat, dacă ceva nu se schimbă, PNL va deveni brelocul USR”, a afirmat liderul liberal.

Veștea merge și mai departe, acuzându-l pe Ilie Bolojan că urmărește construirea unui proiect politic personal în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2030.

„Din dorința domnului Bolojan de a deveni președinte al țării în anul 2030, dacă PNL va rămâne în această zodie nefastă, partidul va fi transformat într-un buzdugan menit să pulverizeze încrederea în instituțiile statului român”, susține acesta.

În ciuda criticilor dure, Adrian Veștea afirmă că prioritatea sa rămâne formarea și instalarea noului Guvern, despre care spune că va include mai mulți liberali decât actuala echipă aflată în jurul lui Ilie Bolojan.

„Sper ca, în cel mai scurt timp posibil, să avem un Guvern pe care îmi asum să îl conduc cu responsabilitate, în spiritul valorilor pe care acest partid le apără de peste 150 de ani”, a declarat Veștea.

Mesajul său vine cu doar câteva ore înaintea Congresului PNL, într-un moment în care tensiunile interne din partid par să atingă unul dintre cele mai ridicate niveluri din ultimii ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.