Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare hidrologică Cod Galben valabilă în intervalul 23 iunie, ora 12:00 – 24 iunie, ora 09:00, care vizează și județul Olt.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării acestora în rețeaua hidrografică, există riscul producerii unor scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și al apariției unor viituri rapide pe râurile mici.
Specialiștii avertizează că sunt posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele cursuri de apă, cu depășirea cotelor de atenție.
Județul Olt este inclus în avertizare prin bazinul hidrografic al râului Olt și afluenții acestuia, alături de numeroase alte județe din țară.
„Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție”, precizează INHGA.
Hidrologii menționează că atenționarea vizează în principal fenomenele care se pot manifesta pe cursurile mici de apă, inclusiv pe afluenți de grad inferior și pe cursurile necadastrate.
Avertizarea vine în contextul în care județul Olt se află și sub Cod Galben de instabilitate atmosferică, meteorologii anunțând pentru marți ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.
Autoritățile recomandă populației din zonele aflate în apropierea cursurilor de apă să urmărească evoluția avertizărilor și să respecte recomandările transmise de instituțiile abilitate.



































