Rata de promovare la examenul național de Bacalaureat în județul Olt, înainte de soluționarea contestațiilor, este de 65,99%, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Olt.
Din cei 2.317 candidați înscriși, s-au prezentat la examen 2.205 elevi, unul dintre aceștia fiind eliminat. În total, 1.455 de candidați au promovat examenul, iar 749 au fost declarați respinși.
Pentru promoția curentă, promovabilitatea este mai ridicată, ajungând la 71,01%, în timp ce pentru absolvenții din promoțiile anterioare rata de promovare este de doar 30%.
La nivelul județului, un singur candidat a reușit performanța de a obține media 10. De asemenea, 294 de elevi au încheiat examenul cu medii între 9 și 9,99, 433 au obținut medii între 8 și 8,99, iar 390 între 7 și 7,99.
În clasamentul liceelor, cele mai bune rezultate au fost obținute de Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, cu o promovabilitate de 93,24%, urmat de Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal – 92,35% și Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina – 91,79%.
La polul opus se află mai multe licee tehnologice, unde promovabilitatea a fost sub 20%, iar unele unități au înregistrat promovabilitate zero în această sesiune.
Rezultatele sunt cele afișate înainte de contestații, urmând ca situația finală să fie cunoscută după soluționarea acestora.





































