Acasă Local Actualitate Cum va fi vre...

Cum va fi vremea în Oltenia până la începutul lunii august. ANM anunță schimbări importante

Oltenia va traversa, în următoarele două săptămâni, o perioadă cu variații importante de temperatură. Potrivit estimării publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), după câteva zile de răcire, vremea se va încălzi din nou, iar maximele vor ajunge spre 35 de grade Celsius.

Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza pentru intervalul 20 iulie – 2 august, iar estimările arată că vremea din Oltenia va alterna între zile mai răcoroase și un nou episod de căldură.

Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime vor scădea treptat de la o medie de 27 de grade Celsius în zilele de 20 și 21 iulie, până la 24-25 de grade în jurul datei de 24 iulie.

După această perioadă, valorile termice vor crește rapid. În numai câteva zile, maximele vor urca cu 8-9 grade, iar spre sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august temperaturile vor ajunge din nou la 30-35 de grade Celsius.

Și nopțile vor deveni mai răcoroase în prima parte a intervalului. Media temperaturilor minime va coborî de la aproximativ 19 grade până la 12-13 grade în perioada 23-26 iulie.

Ulterior, odată cu revenirea vremii călduroase, și temperaturile din timpul nopții vor crește, urmând să se situeze, în medie, între 15 și 19 grade Celsius.

În ceea ce privește precipitațiile, meteorologii estimează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile aproape în fiecare zi, însă acestea vor avea, în general, caracter local și se vor produce pe intervale scurte.

Prognoza este realizată de ANM pe baza produselor Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) și reprezintă o estimare a tendinței vremii pentru următoarele două săptămâni, actualizată periodic în funcție de evoluția modelelor meteorologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.