Clipe de groază pentru cântărețul gorjean Mario Barac, miercuri, în municipiul Târgu Jiu. Un copac doborât de vânt s-a prăbușit peste autoturismul în care artistul se afla ca pasager, iar crengile au spart parbrizul și au pătruns în habitaclu. Mario Barac a scăpat cu răni ușoare, însă spune că tragedia putea fi evitată, acuzând autoritățile că au ignorat ani la rând sesizările privind arborii aflați în pericol de prăbușire.
Incidentul s-a produs pe strada 9 Mai din municipiul Târgu Jiu, în timpul fenomenelor meteorologice severe de miercuri.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, autoturismul era condus de un bărbat de 27 de ani din Târgu Jiu, iar pe fondul ploii și al vântului puternic un copac s-a prăbușit peste mașină.
Crengile au spart parbrizul și au pătruns în interiorul autoturismului, lovindu-l pe pasagerul aflat pe locul din dreapta-față, Mario Barac, în vârstă de 42 de ani.
Artistul a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Gorj pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
La scurt timp după incident, Mario Barac a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, în care a ținut să îi liniștească pe cei care s-au interesat de starea sa.
„În primul rând, vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine și sănătos. Am primit foarte multe telefoane și mesaje de la familie, prieteni și de la alte persoane care s-au gândit la mine. Prin această postare vreau să vă transmit tuturor că sunt bine și să vă mulțumesc din suflet pentru grija și susținerea voastră”, a scris artistul.
Mesajul său conține însă și acuzații la adresa autorităților, despre care spune că ar fi ignorat în repetate rânduri avertismentele privind starea copacilor din zona în care s-a produs incidentul.
„Este rușinos faptul că, deși au fost făcute sesizări timp de trei ani pentru tăierea copacilor aflați în acea zonă, care erau putrezi și reprezentau un pericol, acestea nu au fost luate în considerare. Astăzi am avut noroc. În locul meu putea fi oricine, iar urmările puteau fi mult mai grave”, a afirmat Mario Barac.
Artistul și-a încheiat mesajul mulțumindu-le tuturor celor care i-au transmis gânduri bune după accident.
În urma furtunii, nu doar autoturismul în care se afla Mario Barac a fost avariat. Alte trei autoturisme parcate pe aceeași stradă au suferit avarii după ce copaci și crengi doborâte de vânt au căzut peste ele, pompierii și echipele de intervenție acționând pentru îndepărtarea arborilor și degajarea carosabilului.
Incidentul readuce în atenție problema arborilor aflați în stare avansată de degradare din marile orașe și riscurile pe care aceștia le pot reprezenta în timpul fenomenelor meteorologice extreme. Declarațiile lui Mario Barac privind existența unor sesizări făcute în ultimii trei ani nu au fost, până în acest moment, comentate de autoritățile responsabile.



































