Pompierii militari din Olt au intervenit duminică pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unei locuințe din Scornicești. Flăcările au cuprins întreaga mansardă, însă intervenția rapidă a salvatorilor a împiedicat propagarea incendiului la parterul casei.
Intervenția a avut loc în cursul zilei de 27 iulie, fiind asigurată de pompierii Stației Scornicești, care au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu tun de 10.000 de litri și un echipaj SMURD.
În sprijin au fost trimise și o autospecială de intervenție și salvare la înălțimi, precum și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Slatina.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la mansarda locuinței, construită în regim parter plus mansardă.

Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă la parterul imobilului, limitând astfel pagubele.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Recomandările pompierilor
Pentru prevenirea unor astfel de incidente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” Olt recomandă cetățenilor să verifice și să curețe periodic coșurile de fum, să nu utilizeze instalații electrice improvizate, să nu lase focul deschis sau aparatele de gătit nesupravegheate și să evite depozitarea materialelor combustibile în apropierea surselor de căldură.
De asemenea, pompierii recomandă dotarea locuințelor cu detectoare de fum și de gaz și reamintesc că orice incendiu trebuie anunțat de urgență la numărul unic 112.




































