Acasă Local Actualitate Fostul minist...

Fostul ministru al Sănătății acuză: „Managerii amenință medicii că își pierd locul de muncă dacă intră în grevă. Nu vă lăsați intimidați”

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, susține că a primit informații potrivit cărora, în unele spitale, manageri și șefi de secție ar amenința medici, rezidenți și asistente cu pierderea locului de muncă dacă vor participa la greva generală declanșată marți de Federația SANITAS. Într-o postare publicată pe Facebook, acesta le transmite angajaților din sistemul medical să nu se lase intimidați și afirmă că exercitarea dreptului la grevă nu poate constitui motiv de concediere.

În mesajul publicat pe rețeaua de socializare, Alexandru Rogobete afirmă că a aflat despre presupuse presiuni exercitate asupra personalului medical înainte de declanșarea grevei generale.

„Am aflat că există manageri de spitale și șefi de secție care îi amenință pe medici, rezidenți și asistente că, dacă participă la grevă, își vor pierde locul de muncă”, a scris fostul ministru al Sănătății.

Acesta a lansat un apel către angajații din sistem să nu cedeze intimidărilor și a criticat dur comportamentul managerilor despre care susține că recurg la astfel de practici.

„Managerul care își amenință medicii, rezidenții, asistentele sau orice alt angajat pentru că își exercită un drept nu mai are ce căuta în fruntea unui spital. Plecați acasă! România are nevoie de manageri care inspiră încredere, nu de oameni care conduc prin servilism”, a transmis Rogobete.

Fostul ministru a susținut că performanța unui manager trebuie evaluată prin rezultatele obținute și prin modul în care își tratează angajații, nu prin presiunile exercitate asupra acestora.

„În loc să amenințați medicii, uitați-vă în oglindă și întrebați-vă dacă performanța voastră vă recomandă să mai conduceți acel spital”, a adăugat el.

În finalul mesajului, Alexandru Rogobete s-a adresat direct personalului medical, afirmând că dreptul la grevă este garantat și că participarea la protest nu poate duce la desfacerea contractului de muncă.

„Dragi colegi, medici, rezidenți, asistente, infirmiere și întreg personalul medical, nu vă lăsați intimidați. Drepturile voastre nu pot fi anulate prin amenințări de niște impostori! Nu o să vă desfacă nimeni contractul de muncă! Nu sunteți singuri! Mergeți înainte!”, a transmis fostul ministru al Sănătății.

Postarea lui Alexandru Rogobete apare în contextul în care, marți, 28 iulie, Federația SANITAS declanșează greva generală în sistemul public de sănătate și asistență socială, după ce negocierile cu Guvernul privind noua lege a salarizării nu au dus la un acord. Sindicaliștii susțin că în timpul protestului vor fi asigurate urgențele și serviciile medicale obligatorii prevăzute de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.